Cum transformăm epilarea cu ceară într-o experiență mai plăcută

Bună, bombonicilor!

Epilarea nu mai este un tabu, nu cel puțin în secolul în care trăim. Chiar dacă în Antichitate era practica numai celor de vază aflați la conducere pentru care pielea netedă era o adevărată bijuterie, în zilele noastre e o practică la care apelează inclusiv bărbații moderni.


Norocul nostru este că trăim înt-un secol în care tehnologia și dezvoltarea a atins cote uriașe chiar și din acest punct de vedere, fiind numeroase metode de epilat mai eficiente, câte una pentru fiecare persoană și tipologie în parte. Chiar dacă sunt numeroase dispozitive care ne pot lua de pe cap grija epilatului, foarte multe persoane încă apelează la metodele clasice sau la epilatul cu ceară.

Chiar dacă nu e o metodă foarte plăcută din punct de vedere al durerii, majoritatea persoanelor îndrăznețe sunt deja obișnuite cu acest proces care oferă rezultate pe termen lung și care este adecvat într-o proporție foarte mare pentru orice tip de piele, dar e și un proces cu mult mai accesibil față de unele aparate scumpe ce nu se ridică la nivelul așteptărilor.

  • Evoluția epilatului cu ceară 

În facultate am făcut cunoștință cu o nouă colegă de cameră care folosea această metodă clasică de epilare. Țin minte de parca ar fi fost ieri, cât de anost era întreg procesul - încălzea ceara într-un vas metalic de care se frigea de fiecare dată și mai apoi durau ore în șir până la finalizarea procesului complet de epilare. Deseori ceara se rupea, astfel că procesul trebuia repetat din nou și din nou ca eforturile să nu fie în zadar.

Și mama-soacră este o mare fană a epilatului cu ceară, cerându-mi de nenumărate ori să-i găsesc o ceară de calitate, în detrimentul gelurilor depilatoare sau a altor produse de pe piața actuală care nu o satisfac.

Ei bine, în zilele noastre putem apela la ceara elastică, o ceară simplu de manevrat și care nu se mai rupe precum cea de odinioară, o ceară mai ușor de aplicat și inclusiv de dozat.


Epilat cu ceară de la Epilat Pro

Recent am primit spre testare un kit complet de epilat cu ceară elastică de la compania specializată Epilat Pro unde se regăsesc soluții moderne și complete pentru a facilita epilatul uc ceară. De altfel, prețurile sunt extrem de mici iar cantitățile foarte generoase. Inclusiv kit-urile pentru epilat au un preț care nu necesită compromisuri uriașe. 

Ceara sub formă de perle mi se pare o invenție extraordinară! Dacă odinioară se încălzea toată tăvița de ceară și se producea risipă sau cantitatea era insuficientă, perlele de ceară elastică permit o dozare corespunzătoare ori de câte ori este necesar. Personal cred că e mult mai practic și mai igienic, dar și mai simplu. În plus, ele sunt disponibile în diferite variante, inclusiv cea pentru piele sensibilă. 


Dacă tot aminteam de încălzit, aceste perle pot fi cu ușurință aduse în stare optimă de folosință prin intermediul unui încălzitor special, un dispozitiv electric cu mecanism reglabil ce permite să topești ceara fără incidente sau arsuri. Bolul în care se topește ceara este metalic, iar dispozitivul dispune de încă un înveliș metalic, cât și unul gros din plastic dur, astfel că va fi durabil pentru utilizare de durată. 

Bineînțeles, ceara se poate manevră și aplica ulterior pe piele cu ajutorul unor spatule din lemn, la fel de rezistente, care permit o aplicare igienică la fiecare utilizare.



Cum transformăm epilarea cu ceară (și nu numai) într-o experiență mai plăcută

Persoanele care utilizează metodele tradiționale de epilat sunt nevoite adesea să suporte un gram de durere cu care se obișnuiesc în timp și care se transformă într-o durere suportabilă. De altfel, pentru mulți, un impact mult mai mare îl poate avea efectul de după. De exemplu, pielea sensibilă precum este și a mea, se luptă cu roșeață, iritații, mici brobonele, coșuri sau inflamații din utilizarea după caz a unor produse neadecvate în pregătirea pielii dinainte de epilare. Cei de la Epilat Pro au și soluții practice în acest sens.


Loțiunea tonică înainte de epilat conține aloe Vera și este o soluție lichidă care se poate aplica anticipat pe piele pentru a reduce disconfortul, cât și pentru a hidrata pielea și firul de păr făcându-l mai ușor de îndepărtat și mai uniform. Datorită formulei lichide recomand a se aplică soluție într-o cantitate generoasă pe o dischetă și ulterior să se "șteargă" ușor pielea cu aceasta, lăsând-o câteva minute să acționeze înainte de epilare. Eu am lăsat-o aproximativ 1 minut și întregul proces a decurs mult mai ușor, prevenind apariția unor incidente, a epilatul ui neuniform sau a "brobonelelor".


Nici acest ulei după epilat cu mușețel nu a fost mai prejos! Are o textură extrem de fină și se absoarbe cu ușurință în piele, fără a fi necesară aplicarea unei cantități exorbitante de produs (dimpotrivă). Un punct comun cu loțiunea dinainte de epilat este parfumul fin care este adecvat ca intensitate inclusiv pentru persoanele care au o problemă în acest sens. Senzația de hidratare și calmare pe care o oferă ulterior pielii este principalul atuu, dar trebuie să mărturisesc și faptul că nu am mai avut probleme privind inflamarea zonelor sensibile sau apariția mâncărimi (cum mi se întâmpla de obicei). În mod cert cele două soluții sunt un cuplu perfect pentru a facilita experiența din timpul sesiunii de epilare, cât și aspectul, respectiv modul în care se resimte pielea ulterior.


Iată așadar că, noile soluții de epilare de la Epilat Propot ușura întregul ritual de înfrumusețare, reducând timpul, dar și disconfortul asociat. Voi ce metode de epilare folosiți? Ați încercat aceste produse? 

Comentarii

  1. Am fugit întotdeauna de epilarea cu ceara clasică. Am incercat și eu o dată și m-am făcut de comandă 😁tot epilatorul electric îl prefer,cu toate că am și aparat ce încălzește ceara

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare