S-au deschis porțile la școala de creativitate și premii - SuperBlog

Odată cu instarea frigului mă văd tot mai nevoită să-mi găsesc în timpul liber o ocupație care-mi face plăcere și care, mai presus de toate, mă poate ajuta în plan profesional și personal. Așa cum povesteam în trecut, SuperBlog a dat startul meseriei mele din prezent unde, e nevoie de răbdare și creativitate maximă pentru a răspunde unor provocări care mai de care mai interesante.


Am fost întotdeauna omul acela curios, căreia i-a plăcut și preferă în continuare să descopere lucruri, să ia parte la noi experiențe și provocări. Iar competiția SuperBlog sau școala de creativitate în blogging este începutul perfect pentru orice persoană de peste 16 ani care are creativitatea în sânge, așa cum a fost în urmă cu mulți ani și pentru mine. Timpul petrecut în liceu, pe calculator, era de fapt timpul în care construiam texte și îmi descopeream această latură pe care astăzi am reușit să o materializez cu succes. Iar tradiția din fiecare an face ca, toamna, SuperBlog să invite la "școală" noi boboci sau veterani care au competiția în sânge.

Fără examene, dar cu deadline-uri

SperBlog este total diferit față de o școală banală. Este locul în care vei face cunoștință cu noi "colegi", dar la care nu vei avea examene dificile de trecut, ci va trebui să descoperi creativitatea și să treci cu brio de deadline-urile de 7 zile, dovedindu-ți cu fiecare probă că poți fi organizat și perseverent. Iar asta te poate ajuta atât în viața profesională, cât și în cea personală, stimulând-te să-ți atingi țelurile și să-ți dorești să fii tot mai sus. 

Fără burse, dar cu premii consistente

În liceu și facultate, dacă învățam bine și treceam cu succes de examene, eram recompensată prin burse. La SuperBlog, fiecare probă câștigată vine cu premii, iar dacă te regăsești în top la finalul clasamentului competiției, eforturile sunt răsplătite în continuare. Comunitatea de "elevi" este premiată cu diplome și mici atenții pe parcursul competiției, cât și la final, chiar dacă nu ai câștigat o probă sau marele trofeu al ediției, drept o dovadă de mulțumire și remunerare pentru contribuția și perseverența ta. Partea mea favorită e că nu se pun etichete și nu se dau premiile pe "ochi frumoși". Am reușit de-a lungul timpului să câștig și eu câteva premii consistente, pe BUNE, precum 45 kg de brânză și o pereche de căști beats (sau remunerația unei vaci reale, de lapte), respectiv un voucher de 200 euro la o agenție de turism, premii cash etc. 


Fără îndrumători și profesori, dar cu sponsori

Dacă la școală ai profesori sau îndrumători care ți-au marcat existența într-un mod mai mult sau mai puțin plăcut, aici te vei întâlni cu numeroși sponsori care la fel, vor avea propriile provocări. Dacă îți place să scrii și visezi să-ți faci un blog de succes (și nu numai), să scrii și să fii răsplătit, să fii cunoscut de branduri și să transformi primul contract într-o legătură de durată, iată, SuperBlog te poate ajuta.

Practic, SuperBlog este o școală online de creativitate și noi experiențe la care vei participa în mod cert, cu plăcere. Atenție, oferă dependență! Așa că, doresc să vă înștiințez pe această cale că mă înscriu la SuperBlog din nou pentru a-mi testa limitele. Te înscrii și tu? Competiția începe în mod oficial de la 1 octombrie, dar te poți înscrie oricând în competiție, chiar dacă ai găsit acest material mai târziu. 

Ce spui? Ai curaj să participi? 

Comentarii

Postări populare