De ce îmbrățișez mama-natură și remediile naturiste Fares
Când mama a deschis ochii pentru prima dată mi-a spus: "Ești frumoasă ca mama-natură!"
De fapt eram albă-ca-zăpada, mică și plăpândă precum un ghiocel. Chiar dacă bobocul mamei s-a transformat astăzi într-o floare cu petalele larg deschise, tradițiile moștenite s-au păstrat. Iar azi, fata babei și a moșneagului are grijă să apeleze tot la natura care i-a călăuzit pașii către drumul vieții și către remediile naturale de la Fares, atât de binevenite în această perioadă.
Mă-ntorc la tine iar și iar, mamă-natură!
Mama a ales cu grijă totul pentru mine, până când m-am făcut om mare și am ales să zbor într-un alt cuib.
Iar asta face și natura zi de zi. Din dragoste și grijă față de copiii săi, se nasc plante atent selecționate bogate în proprietăți medicinale, care sunt ușor de asimilat de către organism.
Țin minte că, ori de câte ori corpul meu dădea semne de slăbiciune (o răceală, o indigestie sau un somn neliniștit) mama apela înainte de toate la ceaiuri și, în scop preventiv sau curativ, la suplimente alimentare precum siropurile de plante, unele făcute chiar de mânuțele sale după rețetele moștenite de la cei bătrâni. Am crescut cu ceaiul de mușețel, cel de mentă, în grădina cu brusture, pătrunjel și cimbru, copaci cu flori de tei, câteva dintre plantele la care apelez și astăzi. Poți întreba bătrânii despre cum au ieșit din multe situații, să-i încurajezi la gura sobei să-ți povestească despre drumul vieții. Nu vor ști să-ți spună ce impune tehnologia care astăzi e omniprezentă dar, la nevoie, îți vor arăta toate leacurile lor care i-au dus frumoși și sănătos până la o vârstă remarcabilă, majoritatea bazate pe extracte naturale, o alimentație sănătoasă, plante cultivate cu atenție și mișcare.
Desigur, situațiile delicate erau transmise medicului de familie sau specialiștilor din domeniu. Iar deseori, mama trebuia să se lupte cu refuzul meu de a lua medicamente tipice care, într-un punct, deveniseră o traumă. Însă îi era mult mai ușor să mă convingă cu privire la ceaiuri, siropuri și suplimentele de ansamblu care aveau un gust plăcut, erau mult mai ușor de administrat și la care n-am întâlnit efecte adverse.
Așa mi s-a însuflețit mie această cale prin care, aleg în continuare să transform natura și tot ceea ce inspiră ea, într-un prieten de suflet chiar și în cele mai dificile situații. Am reușit de nenumărate ori să ameliorez disconfortul cauzat de problemele de sănătate pe care le dețin și în prezent (bilă, stomac, digestie dificilă, insomnii, viroze etc.) prin remediile naturale la care am apelat ca atare, fie pe care le-am asociat cu medicina tradițională și care au contribuit la vindecarea mea, motiv pentru care apelez la ele cu drag și încredere chiar și pentru restul familiei.
Fares - locul în care mama-natură veghează asupra imunității și a organismului bolnav
Anul 1929 a adus schimbări într-o comunitate pe care n-o cunoșteam, dar care avea ulterior să mă primească cu brațele deschise. A luat naștere Fares cu numele Digitalis pe atunci, care cultiva atent plantele preferate ale bunicii tinere și pe care le transforma acele rețete naturiste în remedii gata preparate și cu administrare ușoară, acasă, pentru întreaga familie. Rețetele au făcut înconjurul lumii și au ajuns până în America, datorită științei elaborate din spate și a eficienței dovedite.
În vremurile tulburi pe care le trăim, dincolo de acele remedii și plante uzuale cu care am crescut și care nu lipsesc din orice locuință, Fares mi-a pus la dispoziție și câteva dintre cele mai eficiente remedii naturale din linia Plantusin, inclusiv cea mai concentrată formulă de sirop alcătuită din uleiuri esențiale și plante medicinale, menite împreună să realizeze un trio eficient și de mare ajutor în lupta cu virozele și disconfortul asociat acestora.
- Plantusin - Ceai din plante medicinale
Mama spunea că, remediile eficiente, nu au întotdeauna cel mai bun gust sau cea mai aspectuoasă formă. Mă gândesc acum la ceaiul din coji de ceapă, un remediu naturist foarte popular în tratarea problemelor tractului respiratoriu. În mod cert, gusturile nu se discută, dar știu în mod cert că nu aș apela niciodată la această soluție.
Deși munca de acasă are numeroase beneficii, principalul dezavantaj este că imunitatea are de suferit. Iar schimbările bruște de temperatură se resimt asupra organismului meu cu ușurință, mai ales asupra tractului respirator, c fiecare ieșire la exterior.
Așadar, mi-am făcut din ceaiul din plante medicinale Plantusin un adevărat prieten și o alternativă extrem de eficientă, cu o aromă plăcută și revigorantă, la remediile tradiționale mai puțin plăcute. Am avut plăcerea de a-l consuma câteva zile la rând cu scopul de a-mi calma iritațiile gâtului, tusea uscată și cea plină, lucru la care s-a dovedit extrem de eficient încă de la prima utilizare. Mi-am recăpătat acele seri în care m-am bucurat de odihna binemeritată, dat fiind că iritația gâtului a fost calmată cu ușurință, în timp ce organismul meu a resimțit beneficiile relaxante și benefice ale cimbrului care s-a făcut extrem de pronunțat olfactiv, asupra somnului. Alături de o linguriță de sirop din conuri de brad făcut și dăruit din inimă, de mama, acest ceai s-a transformat într-o rutină plăcută ce contribuie la creșterea suportului de autoapărare a organismului împotriva virozelor și a simptomelor asociate.
- Plantusin Forte - Sirop pentru confortul căilor respiratorii
Siropurile din plante nu lipsesc din locuința mea. Iar Plantusin are de mult timp un loc binemeritat pe raftul cu suplimente asociate virozelor și disconfortului ce vine cu acestea. Siropul aromat și dulce îmbracă căile respiratorii cu efectul său calmant, lucru care duce cu ușurință la atenuarea disconfortului. Ca fumătoare, tusea este un aspect omniprezent în viața mea. Și, indiferent de cauză, în Plantusin Forte bogat în extract de mentă, ghimbir și eficiența dovedită de scaiul vântului asupra tusei, găsesc un prieten care mă ajută să mă bucur din nou de confortul căilor respiratorii, dar și de un gust plăcut. Siropul este bogat totodată și într-o concentrație optimă de vitamina C care nu-mi supune stomacul sensibil la disconfort, ce contribuie la creșterea imunității.
- Plantusin comprimate de supt pentru gât - aliat împotriva tusei și a iritațiilor
Lunile trecute au fost un adevărat chin în familie, datorită infectării cu Covid. Eu am avut o formă ușoară, lipsită de probleme majore. Însă, partenerul meu a rămas cu adevărate traume.
A încercat numeroase remedii pentru gât și imunitate, cu scopul de a fluidifica secrețiile omniprezente la nivelul gâtului și tusea convulsivă instalată în cazul său, de mai bine de 3 luni consecutiv. Atunci am descoperit prima dată siropul Plantusin, iar acum am testat și comprimatele de supt, cu administrare orală. Acestea s-au dovedit un ajutor de nădejde datorită rolului lor calmant și expectorant care, ajută în permanență la eliminarea secrețiilor și care fluidifică respirația, lăsând-o proaspătă. Cutia este pe terminate, dar în mod cert vom reînnoi colecția la finalizarea lor, ținând cont că sunt cea mai eficientă modalitate prin care el se poate bucura de viață fără griji, de dimineți și nopți liniștite, fără neplăceri de respirație sau disconfort în gât.
Iată, acum știți de ce îmbrățișez mama-natură cu fiecare oportunitate. Motivele voastre care sunt? Ce vă inspiră să apelați la natură?
Articol scris pentru SuperBlog 2021.
Imi plac produsele Fares,iti doresc succes!
RăspundețiȘtergere