Sărbătorim Ziua Copilului pe epantofi.ro!
Data de 1 iunie marchează ca în fiecare an, inocența copiilor din jurul nostru sau chiar sufletul de copil care se află în noi. E un prilej prin care le putem aduce mulțumiri tuturor sufletelor de copii care ne învață cum să fim mai darnici și mai buni, mai blânzi și mai plin de viață.
Și pentru că se dezvoltă pe repede înainte, cât vezi cu ochii, astăzi vă prezint cele mai utile sugestii de cadouri.
Îmi amintesc că, atunci când eram mică, îmi doream să fiu la fel de elegantă și chic, precum sora mea mai mare. Iar lucrurile nu s-au schimbat nici în prezent, când vine vorba de copiii ce fac parte din generația actuală. Marile branduri au ajuns cu succes la urechile lor. Iar noi, din postura de adulți și părinți, deja știm să distingem calitatea, alegând prin intermediul unor pantofi comozi și durabili, să le dăm avânt la distracție și joacă.
Și ce cadou ar fi mai perfect pentru Ziua Copilului, decât o nouă pereche nouă de încălțăminte? Cu atât mai mult că, gusturile lor sunt tot mai variate ca niciodată și Epantofi pune la dispoziție reduceri de până la 50% în această perioadă, ofertă disponibilă un timp limitat. Așadar, dacă v-ați propus să achiziționați încălțăminte pentru copii de calitate, la cele mai bune și mici prețuri ale momentului, epantofi.ro vă sprijină în alegerea cadoului potrivit.
Încălțăminte în tendințe de la zeci de branduri populare, cu până la 50% reducere, pe Epantofi
Pentru că încă mă simt copil, iar mărimea pe care o port la pantofi mă dă cu ușurință de gol (35-37), am aruncat și eu un ochi pe site, către promoțiile speciale de Ziua Copilului.
Așa am dat peste modelul de teniși Converse Yth C/T All Star 3J256 Optical White, o pereche de încălțăminte pe care o cunoaștem foarte bine datorită renumelui pe care și l-a făcut de-a lungul timpului, în materie de confort. Mi se par foarte cool atât primăvara, cât și în zilele călduroase de vară unde, pot fi purtați cu succes la o rochiță sau la o pereche de pantaloni (lungi sau scurți). Modelul este unisex, fiind adecvat atât pentru fetițe, cât și pentru băieți, iar cu ajutorul lor pot fi cu ușurință în tendințe, fără a avea probleme cu mobilitatea.
Nu am putut trece cu vederea nici perechea aceasta de sneakersi Adidas Continental 80 care sunt reduși cu 27% și au un platou ușor înalt, dar perfect pentru confort și pentru ținute la modă. Modelul e perfect pentru adolescenții care nu se mulțumesc cu puțin, iar eu îi văd drept o investiție excelentă pe termen lung.
Și nu în cele din urmă, acești bascheți Converse tip skate shoes care, la vremea copilăriei mele au făcut furori. Și acum sunt foarte atrasă de acest model pe care-l văd mai mult decât potrivit pentru copii, dat fiind confortul pe care-l oferă și protecția pe care o aduce gleznei. Sunt ideali pentru sport, dar și în aer liber, la joaca în parc, shopping sau în plimbări.
Acestea sunt desigur, doar câteva opțiuni. Dar vei găsi inclusiv încălțăminte pentru plajă și vară. Și dacă și copilul din tine aspiră la o nouă pereche de pantofi, îți recomand să verifici și această secțiune unde vei găsi promoții și pentru tine.
Nu am putut trece cu vederea nici perechea aceasta de sneakersi Adidas Continental 80 care sunt reduși cu 27% și au un platou ușor înalt, dar perfect pentru confort și pentru ținute la modă. Modelul e perfect pentru adolescenții care nu se mulțumesc cu puțin, iar eu îi văd drept o investiție excelentă pe termen lung.
Comentarii
Trimiteți un comentariu